Scrisoarea II / 24 octombrie 2025
 
Andrei Robert Botez
 
Guvernator Rotary District 2241 România & Republica Moldova
 
 
Dragi Rotarieni ai Districtului nostru,
 
 
Există mai multe comunicări, expuse în spațiul nostru Rotarian, sub diferite forme, în ultima vreme. Ele merită răspuns. Cu toate acestea, consider că natura lor produce un mediu care nu ar trebui să ne caracterizeze pe noi, ca Rotarieni, și nici nu au legătură cu menirea noastră ca Voluntari ai acestui District. Unul dintre Guvernatorii din Trecut ai Districtului 2241, respectat de voi toți, m-a sfătuit să fiu optimist și încerc să imprim această stare printre voi. Și să fim sinceri, ar trebui să fie starea noastră naturală, ca indivizi și ca grup. Așadar, voi aborda acest subiect delicat, cât pot de obiectiv, în următoarea scrisoare, săptămâna viitoare.
 
Pentru că azi este despre END POLIO NOW, este despre Ziua Mondială a Eradicării Poliomielitei! Este despre o luptă dusă de Rotarenii din întreaga lume, în ultimele 4 decenii, cu o boală degenerativă care a produs foarte multe ravagii în trecut, care a depreciat viitorul tinerilor, dar care și azi are efect negativ în unele părți ale planetei. Este despre sprijinul nostru continuu, al Rotarienilor români și moldoveni, la această cauză, chiar dacă uneori nu o simțim aproape. Este despre reușitele acestui program Rotary International care a eliberat, puțin câte puțin, continent după continent, populația Terrei de Poliomielită. Este despre OPTIMISM!
 
24 octombrie este o zi de sărbătoare! Este o zi care ne definește ca Rotarieni, caracterizând perfect tenacitatea noastră și munca noastră neobosită. Este despre tine! Avem un crez pe care mulți îl abandonează, din lipsă de putere și viziune. Nu este cazul nostru. Credem că, în câțiva ani, vor dispărea și ultimele focare din Afganistan și Pakistan. Pe cale de consecință, vaccinăm, vaccinăm, vaccinăm și nu ne oprim.
 
Sărbătorim în tot Districtul cu evenimente dedicate, fie că iluminăm clădiri semnificative în orașele noastre, în culorile proiectului Galben-Roșii, fie că facem conferințe de informare și conștientizare, fie că donăm fonduri pentru achiziția de vaccinuri. Pentru toate acestea vă mulțumesc din suflet, dragi Rotarieni, iar Districtul 2241 România & Republica Moldova vă este îndatorat.
 
Vă rog să continuăm aceste acțiuni și în perioada următoare, până în preajma Zilei Rotary, pe 23 februarie, când sper să avem o misiune de vaccinare în Pakistan, împreună. Haideți să informăm activ, cât mai mulți oameni, nu doar că ajutăm o cauză aparent de nevăzut, ci și că ne protejăm inclusiv țările noastre, ținând Poliomielita departe. Haideți să ne încurajăm prietenii să doneze.
 
Și, în scurt timp, o să finalizăm un drum măreț. Uniți pentru a face bine. Și o să ne mândrim că fiecare dintre noi aparține acestei file din istoria omenirii prin care am scăpat Planeta Albastră de o boală grea!
 
Rămân alături de voi, neobosit, plin de speranță și credință, bucuros că existați, servind împreună! Andrei
 
 
 
Donații: RO73BTRL01301205M6501805, Banca Transilvania, Asociația "ROTARY INTERNATIONAL DISTRICT 2241"
 
 
Andrei Botez
Guvernator Rotary District 2241 România & Republica Moldova

 
 
Scrisoarea I / 8 august 2025
 
 
Dragi Rotarieni ai Districtului nostru,

Încep comunicarea scrisă cu voi prin a vă mulțumi pentru serviciul pe care l-ați adus Cluburilor voastre și beneficiarilor voștri în luna iulie - Luna Noului Leadership în Rotary - o lună în care ați urmărit și v-ați implicat în predarea ștafetei spre anul 2025-2026 UNITE FOR GOOD. De voi a depins atât continuitatea, cât și implementarea unor noi practici care să dezvolte familia voastră de prieteni, un loc în care, sper cu tot sufletul, veniți cu plăcere săptămână de săptămână.

Realist vorbind, uneori, ceea ce am scris mai sus este un deziderat, care vine la pachet cu multe probleme și situații de rezolvat, cu noi acomodări și sincronizări în echipă, o dorință care poate deveni motivație să vă faceți un loc mai bun, de unde să ajutați eficient persoanele în nevoie. Și acum mă adresez tuturor Președinților de Club, care resimt cel mai mult această provocare.

Poate este greu, poate uneori este bulversant, dar cu siguranță veți reuși dacă sunteți tenace, dacă aveți putere de muncă. Din fericire, aveți toate resursele cu voi, existente prin competențele
de care ați dat dovadă toată viața voastră și, mai ales, dacă puneți în valoare forța pe care o au colegii voștri împreună. Eu, Andrei, de câte ori aveți nevoie, sunt alături de voi!
 
August, în Rotary, este Luna Dezvoltării Membership-ului și a Cluburilor Noi. Aș vrea să adaug, cu permisiunea voastră, este și Luna Dezvoltării Tuturor Cluburilor. Folosiți luna aceasta să vă
organizați cât mai bine Cluburile, să implementați noi măsuri, să testați idei, să vorbiți despre proiecte viitoare, să însărcinați colegii Rotarieni cu responsabilități și încredere, și mai ales să reactivați Rotarienii care poate, în trecut, nu au văzut sau nu au vrut să se acomodeze, iar acum au o nouă șansă, prin voi. Vă zic și vă rog să credeți în ei, chiar dacă auspiciile sunt împotrivă.

Și eu, ca guvernator, trăiesc, alături de voi, aceleași provocări. Nu este ușor, dar încerc să fac acest parcurs cât mai frumos și plin de sens. De câte ori mă văd cu voi îmi dați putere. Plăcerea de a
lucra în Rotary este cea mai mare din viața mea. Și vă urez, ca acest an, să vă ofere la fel!

Dacă vorbim de sens și de menirea noastră ca Rotarieni, vă propun să dăm un scop clar acestei luni, unul de solidaritate, de a fi uniți să facem bine. Dacă aveți timp și resurse, pe lângă cele oferite Cluburilor voastre (cred că prioritatea voastră numărul 1 trebuie să fie Clubul din care faceți parte), vă chem să vă alăturați celor două inițiative Districtuale care se vor desfășura această vară, în două locuri diferite, dar cu importanță pe termen mediu și lung:
  •  Hubul Rotary de materiale de construcții din zona afectată de inundații, în județele Neamț și Suceava. Sunt peste 650 de locuințe afectate. Este cerința curentă din regiunea calamitată. Deja Zona 4 a Districtului s-a mobilizat exemplar. O să revenim cu detalii.
  •  Centrul Medical al proiectului Districtual ”Generația fară HPV” care v-a fi amplasat pe litoral, unde Rotarienii și Voluntarii vor demara campania printre turiști. Este un proiect cu impact, atât în ceea ce privește prevenirea bolii, cât și ca imagine benefică Cluburilor voastre. Zona 8 a Districtului este gazdă. De asemenea, revenim cu detalii.

Vreau să închei prima scrisoare cu o bucurie pe care o am în suflet. Că sunt Rotarian și că pot face un bine celor din jur. Mă refer strict la faptul că pot participa direct la proiecte, ajutând la firul ierbii, muncind alături de voi. Așadar, chemați-mă pe la voi, chemați-mă la proiectele voastre!
 
Andrei Botez
Guvernator Rotary District 2241 România & Republica Moldova