"Personal, consider că această tabără RYLA m-a ajutat să câștig mai multă încredere în mine, în a vorbi în public și să îmi asum riscuri. De asemenea, mi-e foarte clar acum care e structura unui discurs și cu siguranță în viitor am să profit de fiecare ocazie de a vorbi în public."
 
"Acest training m-a determinat să conștientizez cât de important e un discurs pentru autoafirmare și mai ales scheletul din spatele acestuia și în egală măsură pregătirea necesară pentru a fi unul convingător."
"Când nu îți faci așteptări, multe lucruri te pot surprinde plăcut. Nu mă așteptam ca această experiență să cuprindă atâtea ingrediente, iar amestecul lor să fie atât de reușit. Public speaking-ul m-a adus aici, oamenii faini mi-au creat starea de bine și mă voi întoarce acasă cu multă energie pozitivă!"
 
"Nu regret drumul lung pe care l-am făcut cin Oradea până la Novaci, pentru că am fost întâmpinată de 18 colegi din toate colțurile, o atmosferă călduroasă și o mâncare ca la bunica acasă. Tabăra RYLA a fost o experiență inedită. Aerul curat m-a ajutat să găsesc curajul de a vorbi în public și de a ține discursuri mai bune."
 
"Am rămas foarte impresionat de aceste trei zile petrecute aici, m-am simțit extraordinar. Cred că am progresat la vorbitul în public și dacă nu am devenit un orator mult mai bun, cu siguranță acum sunt un ascultător mult mai bun și cred că acest lucru e foarte important. Sper să păstrez legătura cu oamenii pe care i-am cunoscut aici și aș vrea să ne revedem. Cât pentru mine, această tabără a fost cel mai important eveniment la care am participat vara această și singurul regret pe care îl am este că a durat așa de puțin."
 
"RYLA este o tabără în care cunoști persoane noi, inteligente, de o diversitate mare, cu care poți socializa pe diverse teme, este un training care te pune la încercare, te scoate din zona de confort, te face să îți depășești limitele și nu în ultimul rând este o întâlnire la care te simți ca într-o familie."
 
"În această experiență am intrat în contact cu anumite tehnici deosebite atât de necesare în contextul contemporan. După părerea mea, lucrurile prezentate în această tabără reprezintă o punte de lansare pentru studiul individual și aprofundarea unor tehnici esențiale de comunicare. Însă ceea ce a făcut programul să fie cu adevărat a fost aplicarea practică a unor noțiuni relativ abstracte într-un cadru social organizat, asemănătoare unor "condiții de laborator"."
"Seminarul din cadrul RYLA este un program sau mai bine zis, un exercițiu care te scoate total din zona de confort, îți împinge limitele și te învață cum să le depășești."
 
"RYLA a reprezentat pentru mine o experiență specială, cu oameni foarte frumoși, o experiență greu de uitat, plină de emoții, curaj, în cadrul căreia ne-am împins limitele și am reușit să ne autodepășim."
 
"Foaie verde mărăcine,
Am primit păreri de bine
Pe o rază de soare
Am învățat comunicare
Foaie verde, flori de pește,
La RYLA am învățat cum se vorbește!"
 
"În primul rând, RYLA este o oportunitate excepțională pentru toți ținerii până la vârsta de 30 ani care doresc să se dezvolte pe plan personal și profesional.
În al doilea rând, această tabără nu este numai un context social, ci o adevărată șansă de formare."